+40747-297.287 gyo.marius@yahoo.com
RO RO RO

Presă

Asociația Artiștilor Lutieri din România

Era să fie fotbalist. Soarta a făcut să devină lutier recunoscut pe plan internaţional. S-a născut în Teaca, judeţul Bistriţa Năsăud, în 1973 A urmat liceul industrial nr. 2 din Reghin, la sculptură, pe care l-a absolvit în 1991, după care am avut o perioadă în care a jucat fotbal, până la 25 de ani. Viaţa i s-a schimbat însă ... cu 360 de grade: „Am renunţat total la fotbal în 1997, pentru că aveam impresia că nu e un loc unde să îmi găsesc vocaţia. Foarte mult mi-am dorit să devin fotbalist. Era şi o perioadă obscură atunci, adică pur şi simplu semnai un contract cu echipele la care te duceai şi nu primeai banii”. Avea şi un atuu: îi plăcea să construiască, „ceva, orice”, aptitudine deprinsă la Clubul de navomodele pe care l-a frecventat cu sfinţenie de la 6 la 14 ani.

Apoi s-a angajat la Companiile Gliga, unde a deprins bazele meseriei. „La domnul Gliga am început să construiesc instrumente muzicale, şi am lucrat la dânsul trei ani de zile. Pot să zic că acolo mi-am pus bazele, am început să văd ce înseamnă un instrument muzical”.

Între 2000 şi 2005 a fost angajat la Virgil Bândilă, în Reghin, după care a decis să înceapă o mică afacere pe cont propriu. „La început au fost nişte comenzi, după care am început să îmi fac un stoc de material mic şi am început să construiesc instrumente muzicale. Primul instrument nu mi-l mai amintesc, cred că era în 2003, când am făcut o vioară pe care am vândut-o cred că la Botoşani, la un prieten acolo”. Acum construieşte instrumente cu corzi, viori, violoncele, viole şi contrabaşi.

Spre deosebire de ceilalţi lutieri, el ştie să cânte. Nu la instrumentele clasice, ci la o chitară electrică, pe care chiar el şi-a construit-o. Consideră că e un avantaj, pentru că „atunci când înţelegi mai bune muzica, mult mai uşor construieşti un instrument, pentru că înţelegi mult mai profund lucrurile care se întâmplă în instrument. Am avut foarte mult de câştigat cu muzica, ştiu să acordez instrumentele. Nu ştiu să cânt bine, dar de exemplu pe contrabas chiar îmi face plăcere să cânt”.

Munca sa a primit şi recunoaştere internaţională. În septembrie 2012 a participat la un concurs la Cremona, „un fel de olimpiadă a instrumentelor”, unde s-a prezentat cu un contrabas, cu care a câştigat locul trei, medalie de bronz: „mă simt împlinit pentru că, după 14 ani de muncă în instrumente muzicale, se vede că am făcut ceva.”

De atunci şi-a propus să participe la toate concursurile de profil, iar următorul concurs la care va participa va fi cel Mittenwald, pentru care pregăteşte un violoncel, „şi aş vrea să particip la expoziţie la Cremona, la concursuri la Cremona voi merge atâta cât voi trăi”.
  Citește mai mult


Lemnul cântă la Reghin

Nu te-ai gândi ca într-un orășel precum Reghinul ai să întâlnești oameni care fac ca lemnul să cânte. O fac cu pasiune, cu dăruire și cu credință că ce rezultă din mâinile lor încântă auzul la mii de spectatori iar maestrul corzilor își pune în valoare talentul. În primul Castle Break am avut șansa să ajungem la Reghin chiar ... la un Atelier al lutierilor. Am pășit în atelier cu urechile ciulite să aflăm cât mai multe informații despre confecționarea instrumentelor cu corzi. În aer se simțea mirosul înțepător de lemn, pe sus, agățate ca niște rufe la uscat stăteau câteva viori în diferite stadii de lucru. Ne-am întâlnit chiar cu cel care meșterește instrumentele, ne-a povestit cum transformă lemnul de paltin în instrumente muzicale. L-am ascultat cântând la chitară și la contrabas, meșterite chiar de mâna lui.

Cu instrumentele de la Reghin au fost dotate filarmonici întregi din Germania sau America, dar până să ajungă în mâinile marilor muzicieni au fost nevoie de sute de ore de muncă.

300 ore de muncă pentru o vioară Se poate spune că o vioară crește la fel de greu ca un om până când ajunge la maturitate și e capabilă să stea pe „picioarele” ei. La un produs de serie, trebuie să se muncească la el 50 de ore în decursul a trei luni. Instrumentul nu trece pe bandă rulantă de la o operațiune la alta. Lemnul trebuie lăsat să se „odihnească” între diversele manevre de construcție, de la „nașterea” componentelor până la asamblarea lor, trecând apoi prin asigurarea rezistentei cu un fileu din furnir care leagă cutia de rezonanță. Apoi urmează lăcuirea cu până la 15 straturi de rășini naturale. Mai lunga e „incubația” unei viori de maestru, pentru care sunt necesare 300 ore de muncă de-a lungul unui an. La care se mai adaugă încă cinci ani în care lemnul trebuie lăsat la uscare naturală. Abia atunci vioara devine, în sfârșit, partenera unui muzician, pe scenă.

Francisc Györke este lutierul pe care l-am vizitat noi, el a fost premiat la Concursul Internațional de Lutierie, obținând locul 2 la secțiunea violă.
  Citește mai mult


Reghin, orașul lutierilor

Cei mai mari lutieri ai țării și chiar ai lumii se află la Reghin. Lutieri premiați la cele mai importante concursuri de profil din lume au ateliere în Reghin și confecționează viori sau repară instrumente pentru cele mai mari orchestre din lume. Și tot aici s-au dezvoltat și două fabrici importante de instrumente cu coarde: ... Gliga Instrumente și Hora. An de an, din mâinile celor care muncesc aici ies zeci de mii de instrumente cu coarde, care ajung în special peste hotare.

Aproape că nu există chitarist în România care să nu fi învățat primele acorduri pe o chitara Hora, plecată din fabrica înființată în 1951. De-a lungul vremii, gama de instrumente a fost mult diversificată.

„Instrumentele cu corzi frecate, respectiv instrumente de tipul viorii, violei, violoncelului, contrabasului. Avem instrumente de percuție din lemn, ca xilofoanele. Desfășurăm un vast program de investiții, în valoare de aproximativ un 1.500.000 de euro”, explică Nicolae Bâzgan, directorul fabricii „Hora”.

10.000 de metri cubi de lemn se transformă anual în instrumente muzicale. Se lucrează numai cu lemn de calitate, iar procesul de fabricație al unui instrument de calitate poate dura mai bine de cinci ani, pentru că lemnul trebuie uscat natural, timp de ani de zile.

„Lemnul trece prin diferite transformări, tehnologic vorbind. Se debiteză în funcție de dimensiuni, în funcție de cote și se trece la curbarea eclisei, după aceea la asamblarea eclisei, la asamblarea împreună a eclisei cu spatele și cu fața”, spune Sebastian Rusu, maistru la secția de producție chitări.

Munca cea mai grea este la final, când sunt verificate detaliile de finețe si instrumentul este acordat. Totul trebuie să fie perfect. La fel stau lucrurile și în atelierul de naiuri. Ioan Halațiu face instrumente de suflat de 13 ani. Știe întreg procesul cu ochii închiși.

„Le iau șublerul, le măsor și le aranjez pe acest suport, care după mărimea lui. Vin încleiate, vin verificate”, explică maistrul Ioan Halațiu.

Peste 80.000 de instrumente ies anual pe poarta fabricii Hora, din Reghin, iar trei sferturi din producție este pentru piața externă. Rușii, asiaticii și europenii, cu toții se înghesuie să cânte la instrumentele fabricate la Reghin. Aici unde viorii, deloc întâmplător, i s-a ridicat statuie în centrul orașului. Pe lângă fabrica Hora, la Gliga Instrumente vioara devine o operă de artă în sine.

„E cu totul deosebit față de cu totul alt domeniu. Pentru că puțină lume știe că 95% e manual. Deci noi am reușit să facem tot ce și-ar dori un om în domeniu. De la cel mai mic instrument, la cel mai mare, de la cel mai ieftin, la cel mai scump”, afirmă Vasile Gliga, președintele Asociației Lutierilor din România.

Cei care dau farmecul lutieriei pure sunt micii meseriași. Francisc face viori de mai bine de 10 ani. Nu s-a gândit niciodată că va ajunge lutier. De pe terenul de fotbal, a ajuns astăzi unul dintre cei mai buni maeștri din lume, premiat la Cremona, la cel mai important concurs de profil. Francisc este primul român care a obținut o astfel de recunoaștere.

„Prima operațiune care se face este fuguirea. Pe axa instrumentului se face o lipire, care e foarte importantă. Sunt două bucăți care se fuguiesc, e un procedeu de încleiere. Ăla e foarte important să fie perfect. Pentru că în timp, din cauza vibrațiilor, în timp, cedează”, explică lutierul Francisc Gyorke.

Din marile fabrici sau din ateliere modeste, sute de mii de instrumente părăsesc anual orașul ca să ajungă pe marile scene ale lumii.
  Citește mai mult